Ela Minescu
Fulgerător! Așa aș zice! Nici nu mi-am dat seama când a trecut, ocupată și preocupată de tot și toate: școală, casă, familie, copiii proprii și cei de la școală, la care te gândești, fără să-ți dai seama, ca la ai tăi, călătorii, proiecte, emoții, sentimente, toate amestecate într-un vârtej înnebunitor, epuizant și fascinant, în același timp.
Se învârtesc, fără să poți clarifica ce anume te preocupă mai mult, pentru că fiecare secundă este atât de diversă și totuși asemănătoare cu cea trecută și cu cea viitoare, încât, nu tu, ci poate altcineva, care te cunoaște bine, să descâlcească noianul de ”de toate”.
Amâni pentru mai târziu, pentru nu se știe când, grija pentru propria persoană, pentru că nu te consideri atât de importantă, încât să lași pe altă dată toate lucrurile ce țin de profesia pe care o faci din pasiune, de când te știi, alături de oameni cu vocație, la fel de pasionați ca și tine, pentru care totul se rezumă la munca cu adolescenții.
Dintre multele petrecute în acest an, alături de ei, cei care-și caută neobosit identitatea, pendulând între conformism și rebeliune, între supunere și răzvrătire, o experiență, mi-a stăruit mult timp în minte, ca exemplu de creativitate și dorință de afirmare, de încredere, ambiție și perseverență: Olimpiada Worldskills Hotel Reception&Housekeeping, a Asociației Profesorilor și Mentorilor din Turism, al cărei ”dirijor”, mereu neobosit, omniprezent, alături de echipa sa, Larisa Ile, cu o putere de muncă ieșită din comun și mereu cu mintea limpede, organizată, aproape perfectă în viziunea sa despre ceea ce înseamnă competiție, unde începe și unde trebuie să se termine ”jocul”. Și parcă, urmându-i exemplul, așa au fost și concurenții, adolescenți, elevi, pregătiți de profesori, mentori și tutori. Nu faptul că au reușit sa aranjeze un pat, ca probă a competiției de housekeeping, în două minute, m-a impresionat, ci îndârjirea de pe chipul lor asudat, privirea oțelită, maxim concentrată, mâinile dibace în mănuși, care n-au ezitat o secundă, ca niște unelte electrice planificate de inteligență artificială; nu faptul că s-au descurcat ireproșabil, ca receptionist, în limba engleză, m-a impresionat, ci freamătul din sufletul lor când s-au aflat pentru prima dată în spatele front-desk ului, privirea luminoasă și încrezătoare ațintită spre evaluatorii ce interpretau rolul turistului, mândria ținutei capului și a corpului, zâmbetul din colțul gurii prin care se citea emoția și maxima încordare de a reuși să fie mai bun decât celălalt. Au arătat că sunt speciali prin prestația lor de mare clasă, ca lucători ai industriei turismului și ospitalității, demonstrând skill-uri de viitori profesioniști, care onorează munca profesorilor, mentorilor și tutorilor lor.
Și iată așa, cu ei și pe lângă ei a trecut anul ca într-o clipă, negândit și nesocotit, lăsând în urmă învățăminte și amintiri.
