Blog, Media, Articole

Erasmus... și Paralia Katerini
Ela Minescu
„Zăbava vă aduce pierdere, amânarea pericol!”, spune Erasmus, nume pe care nu-l mai leagă aproape nimeni din viata școlii, de marele teolog și filosof, ci de proiectele europene pe care le derulăm fără „amânare„, de câțiva ani încoace și, chiar dacă am zăbovit puțin – nici vorbă de „pierdere„- le derulăm cu un real folos, atât pentru elevi cât și pentru dascăli, prin experiențele profesionale și de viață, pe care le trăim participând.
Așadar, fără ”zăbavă” hotărăsc să plec din nou, alături de buna mea prietenă, L.I. (îi voi spune Isa, căci nu vrea sa-i fac numele public, din modestia omului cuminte, serios și vertical, inteligent și tenace, așa cum nu mulți mi-a fost dat să întâlnesc), câteva colege și 20 de copii deștepți în Paralia Katerini, într-un proiect, desigur Erasmus!
Întunericul de afară la 4,00 dimineața, cu ceață densă de noiembrie nu prea mă îmbie să ies din casă, iar motanul meu lungit cât e patul de mare, (și peste locul meu lăsat liber, de acum), se întinde moale ca într-o îmbrățișare torcăcioasă și caldă și-mi spune pisicește (asta îmi place la pisici, că poți să alegi ce vrei tu să crezi din expresiile lor, să „brodezi„ cum se potrivește mai bine momentului, ce înțeles vrei tu) și parșiv, ”nu pleca!”. Ignor sugestia și ies din casă.
Ajung la locul de întânire: autocar, copii veseli, părinți cu ochii umezi și îngrijorați, profesori care-și asumă cu toată responsabilitatea rolul de mamă și tată, pentru o săptămână de acum înainte…
Călătorim ziua (sugestie înțeleaptă a Isei, obișnuită cu drumurile, căci a văzut aproape întregul glob și care știe, că ziua e mai ușor pentru șofer, iar tu, călător poți să-ți răsfeți privirea cu peisaje minunate), de aceea putem aprecia ceea ce vedem: Giurgiu-Ruse, Blagoevgrad, Sandanski, Kulata, Salonic, Paralia Katerini, drum fără probleme printre munți si dealuri ruginii de toamnă.
Ajungem, iar gazda noastră Luiza Dimitriou, româncă cu studii serioase în București, cu multă experiență în managementul turismului, feminină și caldă, delicată și primitoare, ne impresionează cu puterea de a gestiona impecabil atâtea grupuri de participanți veniți din toate colțurile Europei, cu dorințe particulare și obiceiuri specifice. Nu uită pe nimeni, nu o irită nicio cerință extravagantă a oaspeților, rămâne calmă și echilibrată, chiar ca o gazdă perfectă.Săptămâna pe care o petrecem în Paralia Katerini, oraș la Marea Egee, cu plaje frumoase și cel mai fin nisip, cu magazine îmbietoare de bijuterii și blănuri, rămâne pentru mine un reper de profesionalism și solicitudine, de rigoare și decență în organizarea unor astfel de proiecte, căci începând cu modalitatea de derulare a cursurilor elevilor și profesorilor participanți și terminând cu vizitele culturale desfășurate în regiune, cu cazarea și masa, cu serile tradiționale, totul este la superlativ.
Itinerariul, bine ales, ne poartă prin locuri unice cu aer de civilizație ancestrală de o frumusețe răpitoare: Canionul Enipea al muntelui Olimp, cu cada unde, spune mitologia, Zeus făcea baie cu nimfele și pământencele, orașul zeilor Litochoro, punct de plecare spre Muntele Olimp, cu străduțe înguste și misterioase, mănăstirile ”suspendate în aer” (căci Meteora asta înseamnă), uimitoare formațiuni stâncoase ”roci trimise pe pământ din cer”, cum spune istoria, Salonic, orașul port cu Arcul lui Galerius, Rotonda, Turnul alb și Piața Aristotelous.
Serile grecești și cele aniversare, dăruite cu atâta generozitate de gazdele noastre, care reunesc profesori și elevi din multe regiuni, ne apropie în obiceiuri și limba vorbită, în joc și dans, ne învață că nu e plăcere mai mare pentru cel în țara căruia te afli, decât să te audă rostind câteva cuvinte în limba lui.
De aceea, cu plecăciune și recunoștință spunem, pentru toate experiențele trăite în Paralia Katerini, tuturor oamenilor pe care i-am cunoscut un imens: ”PARAKALÓ”!


















De ce am mers în Bucovina?















Intâlnirile franco-române pentru turism – ediția a XII-a, titlu cu aer cosmopolit prin prezența cuvântului ”turism”, incitantă invitație a dorului de ducă oriunde și oricând, mă determină să plec într-o dimineață de octombrie, eu, olteancă din naștere, stabilită în București, cu două bune prietene, la Suceava. Ele cu treabă, eu mai fără treabă, (doar nu era să las așa mândrețe de doamne fără supraveghere, atât de departe de casă!) cu întărită convingere, că mai frumos ca la mine în Oltenia nu are cum sa fie…
Ne așezăm trolerele înțesate de haine și cosmetice scumpe, căci obrazul subțire cu cheltuială se ține, (nu-i așa?) în mașina deșteaptă și frumoasă a lui L.I., excepțional chauffeur, (ca să ne franțuzim și noi un pic!), care depășește mulți bărbați în dibăcia condusului, închidem cu greu portbagajul, în al cărui colț se înțepenise o umbrelă potrivnică, și purcedem la a ne ține după GPS ul mașinii, cât un televizor, pe traseul stabilit: București-Buzău-Focșani-Bacău-Roman-Suceava, trăgând cu ochiul spre indicatoarele care ne chemau ghiduș, să ne abatem spre Odobești, Panciu, Târgu Neamț, sau Gura Humorului…Rezistăm cu bine tentației și ajungem la Suceava, parcurgând un drum, ba centură, ba autostradă, cu o bandă pe sens și un refugiu, (că nici nu știi cum să te mai încadrezi printre ele!), la Pensiunea Casa Bucovineană, având încredere, ca de obicei, în profesionalismul partenerei noastre Emanuela Anton, reprezentanta Agenției de turism Paradise Tour care ne asigură și de data aceasta, că vom fi mulțumite de rezervarea făcută. Ne întâmpină, (fără să ne întâmpine – căci nu ne aruncă nici măcar o privire, doar văzuse atâția ca noi), un motan negru cu ochi mari și galbeni, așezat în fotoliul din prispa tradițională, ce precede intrarea în salonul restaurant, cu un element inedit în mijloc: fațada de casă tradițională din Bucovina și o fântână din zona Moldovița, alături de o poartă bucovineană tradițională, în mărime naturală. Ne acomodăm în camerele curate și adormim cu gândul la cuvintele franțuzești pe care ni le mai aminteam din vremea studiilor, și la nouă, fără a fi trecute nici măcar cu o secundă, ne prezentăm gătite și pregătite la Întâlnirile franco-române pentru turism, la Palatul Administrativ din Suceava, clădire în stil baroc din anii 1903-1904 cu subsol, parter și două etaje, cu o arhitectură impresionantă, cu un fronton baroc în trei registre, decorat cu stema Bucovinei.
Ne urează bun venit, optimistă și zâmbitoare Corina Stănilă, reprezentant al Institutului Francez din România, prezență discretă pe tot parcursul Întâlnirilor, dar cu rol important și ochi vigilent, atentă la fiecare detaliu, nu cumva să „scape” vreo imperfecțiune, în munca uriașă de organizare a unui astfel de eveniment. În sală multă lume, profesori de turism, mai ales, iar la masa așezată în careu, oficialități franceze și române (nu putem să nu-l remarcăm pe Călin Ile, președinte FIHR, elegant și jovial, mereu concentrat, dar fără a lăsa să răzbată vreo urmă din preocupările sale, care cu ușurința unui adevărat lider al industriei ospitalității și umorul omului inteligent are răspunsuri și soluții la toate provocările), care dezbat despre „formarea profesională, dezvoltarea turismului rural și a ecoturismului”. Sfârșim conferința cu convingerea, că deși lăsați la urma tuturor prezentărilor, se va schimba și pentru noi profesorii, ceva, nu peste multă vreme, așa cum sună toate promisiunile, și ochii noștri se umplu de bucurie la vederea primului lucru neiluzoriu al zilei: bucatele tradiționale bucovinene, aranjate pe platouri uriașe, într-o ordine fără cusur. Francezi, români, ce importanță mai are naționalitatea, stăm acum unul lângă altul și ne îndestulăm din preparatele oferite cu atâta generozitate de gazdele noastre la Târgul de Toamnă „Produs în Bucovina”: jambon, chișcă, cighir, mușchi copt in jar, cârnați boierești, costiță hituită sau mușchi haiducesc, lângă care merge de minune, o țuică din pere sau sfeclă, doar atât de tare cât să-ți incite simțurile, dar să rămâi cu mintea trează. Și dacă e bal, bal să fie, căci lăsăm la o parte grija pentru siluetă, (pe care o amânăm pentru când vom ajunge la București) și continuăm festinul culinar și în următoarea zi, când acceptând invitația gazdelor noastre, într-un autocar elegant și colorat, aparținând Consiliului Județean Suceava, facem cunoștință cu alte locuri care ne uimesc și în care suntem primiți cu bucate cărora nu ai cum să le reziști, de către oameni inimoși și harnici pentru care ospitalitatea bucovineană este cel mai neprețuit bun, cu peisaje și obiective turistice care îți taie răsuflarea: Rezervația de fag de la Dragomirna cu arbori de 110-130 de ani, Mănăstirea Dragomirna – complex mănăstiresc fortificat din România, construit în perioada 1602-1609 , de către mitropolitul Anastasie Crimca al Moldovei, situată în apropierea pădurii Dragomirna, la 12 km de Suceava, Biserica de lemn „Sf. Cuvioasa Parascheva” Mitocaș, construcţie veche de mai bine de două secole construită din bârne de stejar, cioplite cu barda şi îmbinate „în coadă de rândunică“, Muzeul Oului Vama-Bucovina cel mai mare muzeu de acest gen din România, unic prin modul de organizare și prin valoarea exponatelor, Pensiunea “La Moară” din Fundu Moldovei așezată în ireale păduri cu frumuseți inegalabile ale Bucovinei. Târziu, spre seară ne întoarcem în Suceava, iar după o noapte liniștită cu cer sticlos și temperaturi prevestitoare de iarnă, ne punem din nou în mișcare, spre București. Suntem fiecare, foarte hotărâte, într-o o singură convingere: vom reveni, cât de curând posibil pentru a ne bucura iar și iar… Oameni, locuri, fapte, cuvinte auzite de atâtea ori, dar cărora le-am dat adevăratul sens, aici în Bucovina…
Și mă întorc la gândul dintâi: ca la mine în Oltenia are cum sa fie? Are!



